Despre CDT

Clubul de training reprezintă cadrul în care comunitatea profesioniştilor din piaţa de training românească se va reuni pentru a dezbate cele mai noi teme şi tendinţe ale domeniului căruia îşi dedică activitatea şi pentru a pune bazele unei reţele de anvergură, în scopul promovării dezvoltării personale şi a educaţiei continue prin training.

Astfel, Clubul de training va aduce la un loc traineri, manageri, antreprenori, traineri, HR manageri si ziaristi de specialitate intr-un cadru favorabil dezvoltarii de relatii si identificarii oportunitatilor de colaborare, schimbului de informatii experiente si proiecte comune (profesionale sau personale)

Întâlnirile vor avea loc in prima zi de joi a fiecărei luni, începând cu orele 19.00.

Pentru a vă forma o imagine completă asupra desfăşurării evenimentelor, vă menţionăm câteva din temele pe care le avem în vedere:

· “Noutăţi şi tendinţe în piaţa de training.”,

· “Best practice. Studii de caz.”,

· “Utilizarea mediului online pentru promovarea şi susţinerea programelor de training”.

Acestea vor fi abordate sub forma unor prezentări de aproximativ 20 de minute de către experţi ai domeniului, urmând ca în partea a doua a întâlnirii să aibă loc o sesiune de intrebări şi răspunsuri, discuţii libere şi networking.

Participând la aceste întâlniri lunare, îţi investeşti timpul eficient, identifici oportunităţi de a-ţi consolida afacerea şi de a a stabili contacte valoroase pe termen lung, primeşti un volum considerabil de informaţii direct de la sursă şi te bucuri de o atmosferă relaxată.

Vă aşteptăm să vă alăturaţi Clubului de Training pentru a ne bucura de evenimente deosebite împreună! Inscrieri aici

[Permalink]